Born(e)
Maria-Luiza Dimulescu & Beatrice Oneț
BORN(E) este o instalație performativă inițiată de coregrafele Maria-Luiza Dimulescu și Beatrice Oneț. Având la bază 18 interviuri cu persoane cu vârste cuprinse între 8 și 90 de ani, instalația chestionează existența corpului uman (contemporan), concentrându-se asupra complexității proceselor pe care le parcurge acesta pe durata existenței sale. BORN(E) aduce în prim plan voci, gânduri și chipuri urmărind efectul trecerii timpului prin prisma acumulării de experiențe. Sunteți invitați, astfel, să deveniți parte integrantă din această hartă subiectivă a experiențelor umane.
- Echipă artistică:
- Maria-Luiza Dimulescu & Maria Beatrice Oneț (Concept & Dramaturgie), Corina Andrian (Regie & Editare video), Cătălin Rugină (Director de imagine), Adrian Piciorea (Sound design), Camelia Neagoe (Consultant dramaturgie) , Iulian Cristea (Graphic design), Ilie Ciotir (componentă IT), Alexandru Andrei (consultant tehnic)
- Acest proiect nu ar fi fost posibil fără participarea voluntară a următoarelor persoane:
- Ema Pleșcan, Matei Nițulescu, Cătălina Ionescu, Ionuț Sebastian, Laila Abdel Hafiz, Valentin Teodorescu, Victoria Digori, Matei Bărbulescu, Adina Ionescu, Andrei Popa, Mara, Stelian Tudor, Ana Tudor, Iustina Andrian, Tudor Baciu, Elena Ștefan, Constantin Ștefan, Elena Georgescu.
- Organizator/Producător: Asociația Unfold Motion
- Sponsori: Fundația Județeană pentru Tineret Timiș și Iulius Town
- Parteneri: Teatrul Basca, Centrul Național al Dansului București, Spațiul de Artă Contemporană/SAC, Kinema Ikon, Complexul Muzeal Arad
- Proiectul a fost organizat în parteneriat cu Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
- Durata: 60 min.
Beatrice Oneț
A absolvit UNATC București. Profesează preponderent în sectorul cultural independent din România și este membră a două Asociații culturale: Unfold Motion (Timișoara) & Delazero (București). Este performer, coregraf, manager cultural și predă constant cursuri de dans contemporan pentru mai multe categorii sociale și de vârstă. Din 2017 e parte grupul de creație Goldenboi.Screendance (alături de regizoarea Corina Andrian și coregrafa Mariana Gavriciuc), unde produce și realizează filme de dans, premiate și prezentate la festivaluri de profil din țară și străinătate.
În ultimii 5 ani, activitatea sa artistică s-a concentrat pe performance-uri real time composition, spectacole stradale și intervenții culturale în spațiul public în comunități mici și mijlocii, în proiectele: DansNomad, Festivalul de dans contemporan Connect, Școala de vară Cadre&Forme, Festivalul Omul Verde de la Richiș, Obor Contemporan, și seria de performance-uri ”Fluid Layers”.
Burse/rezidențe obținute până acum: ”Energie! Bursa de Creație”, ”Acasă la Hundorf”- rezidență artistică în Hundorf, ”Foreign Bodies”/ Asociația 4Culture - rezidență artistică în Reykjavik.
Este creator al spectacolelor: ”r.e.g.e.n.e.r.a.r.e.”, ”My invisible noisy inside”, ”Câte un om de iubit”, ”Ibuse”, ”Corp de citit|în vis”- performance work in progress, ”Miresele Prințului Șarmant & Povestea unei iluzii”- performance de fashion design. Co-creator al instalației performative BORN(E), al instalației video-performance ”Corp impresionabil”, al spectacolului ”Vulnus - The quality of being easily hurt” și “Connecting pleasures”.
Instituții/organizații cu care a colaborat: NON, CNDB, LINOTIP, Institutul Francez, Le Plus Petit Cirque du Monde (FR);, ARCEN, Arcub, Teatrul German de Stat, Teatrul Merlin, Teatrul Maghiar, HEI, Acasă la Hundorf, Asociația Culturală Diogene, Asociația Tangent, Teatrul Basca, Teatrul Reactor, Contemporary creative dreamers, Noi Re-Creăm, Librăriile Cărturești, Circul Metropolitan de Stat București, Teatrul Național Marin Sorescu-Craiova, Teatrul Imaginario, Teatrul Municipal Baia Mare, Teatrul Tineretului Piatra Neamț, Mina Museum
Artiști cu care a lucrat: Valentina de Piante (RO/IT), Filip Stoica,Andreea Novac, Vava Ștefănescu, Beth Sol, Ana Mărginean (RO/USA), Andreea Duță (RO), Elena Zamfirescu (RO), Lavinia Urcan (RO), Simona Deaconescu (RO), Mariana Gavriciuc (RO), Corina Andrian (GB/RO), Camelia Neagoe (RO), Simona Dabija (RO), Maria Luiza Dimulescu (RO), Valentin Teodorescu (RO), Gaëtan Lévêque (FR), Ioana Mischie (RO), Mihaela Kavdanska și Dilmana Yordanova (RO/BG),
În anul 2022 a primit din partea Centrului Național al Dansului București Premiul pentru contribuția adusă construcției dansului contemporan iar în 2023 proiectul său- ”Dans Nomad” a fost nominalizat la Gala Premiilor Radio România Cultural.
Maria-Luiza Dimulescu
Maria-Luiza Dimulescu este licențiată a Facultății de Teatru din cadrul UNATC București în Artele Spectacolului (Coregrafie) și absolventă a programului masteral de „Creație coregrafică” în cadrul aceleiași universități. În anul 2023 a fost premiată de către Centrul Național al Dansului București pentru contribuția adusă dansului contemporan.
În anul 2024 a inițiat, alături de Beatrice Tudor, proiectul cultural „Preocupat/Prea-ocupat” în urma căruia a rezultat instalația performativă „BORN(E)”.
Din anul 2021 și până în prezent colaborează cu Asociația Delazero. Astfel, în 2021 a inițiat alături de Beatrice Tudor proiectul cultural „Ultima Picătură”, iar în anul 2024 a făcut parte din echipa Festivaului de „Dans Contemporan CONNECT”, ediția a 3-a. În prezent desfășoară împreună cu Neagoe Camelia proiectul cultural „ASSIGNED”.
În ultimii 2 ani a colaborat ca și performer în cadrul a 3 producții Tangaj Collective: „BLOT-Body Line of Thought” (Simona Deaconescu & Vanessa Goodman), „Ramanenjana” (Simona Deaconescu & Gaby Saranouffi) și „Isolation in a series of liminal states” (instalație performativă semnată de Simona Deaconescu). De asemenea, a colaborat cu diverse instituții artistice printre care se numără Centrul Național al Dansului, LINOTIP , Teatrul Odeon, Circul Metropolitan de Stat, Teatrul Excelsior și Teatrul Apropo.
În calitate de coregraf semnează spectacolele „Dar de ce să tac?”, „Bad Feminist”, „Ultima Picătură” și „Gen Roz” (regie: Luiza Mihăilescu) și filmele de dans „Breath” (premiat în cadrul festivalurilor ZED, Girona en Moviment, Danzattak, Moving Body), „Call of Pink” (premiat în cadrul festivalurilor BIDFF, Ziel Spring), „Depaysement” și „Disconnected”.
Spectacol oferit de Rivus
Proiect realizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca.






