OM Talks
Perspective asupra memoriei și temporalității în creația contemporană
intrare liberă
OM Talks propune o întâlnire directă între cinci artiști și public, oferind ocazia de a descoperi procesul de creație, ideile și experiențele care stau la baza practicii lor, dar și diferitele roluri pe care artiștii le asumă în afara mediului lor „originar” de lucru. Moderat de lectorul Ana Tecar, acest eveniment reunește artiști cunoscuți la nivel național și internațional: Szilard Gaspar, Ioana Marchidan, Oana Mureșan, Tony Tran și Lavinia Urcan. În centrul discuțiilor se află tema din acest an a festivalului: Memorie și temporalitate. Cum privesc cei cinci artiști această temă prin prisma propriei munci creative? Artist talk-ul deschide un spațiu de explorare a temporalității și a urmelor pe care micro-istoriile — fie ele personale sau colective — le lasă asupra conștiinței noastre. Cum se plasează dansul contemporan, dar și alte practici hibride, la granița dintre memoria subiectivă a artistului și narațiunile unui timp istoric?Cum poate fi explorat potențialul arhivelor personale, somatice, instituționale prin intersecția dintre mai multe medii artistice?Ce forme de memorie lăsăm pentru un viitor al dansului contemporan? Mai mult decât o simplă prezentare a lucrărilor personale ale creatorilor, OM Talks deschide un dialog asupra acestor întrebări și a altor teme corelate cu temporalităților multiple ale artei contemporane. Artiștii vor vorbi despre proiectele lor recente, despre sursele de inspirație și despre modul în care cercetarea, contextul și experimentul le influențează gândirea propriilor lucrări. Publicul este invitat să participe activ la conversație. Evenimentul se încheie cu o sesiune de Q&A.
Ana Tecar-moderator
Ana Tecar este lector asociat al Departamentului de Teatru, Facultatea de Teatru și Film, (Universitatea Babeș-Bolyai) și cercetătoare specializată în performance art. A obținut titlul de doctor în cadrul Facultății de Teatru și Film, cu o teză despre reprezentările intimității în performance art (Titlul tezei: Reprezentarea „intimului” în performance art. Spațiile interiorității, limitele întâlnirii cu alteritatea, 2023).Activitatea sa pedagogică și de cercetare este axată pe teatralitatea și performativitatea secolelor XX și XXI. Mai exact, activitatea ei explorează structura regimurilor temporale în teatru și performance, dramaturgiile intimității și mediile digitale în performance art.
Lavinia Ioana Urcan
Coregrafă | Manager cultural | Cadru didactic asociat Timișoara, România
Lavinia Ioana Urcan este coregrafă, manager cultural și cadru didactic asociat, stabilită în Timișoara. Este președinta Asociației Unfold Motion, organizație independentă pe care a fondat-o și prin intermediul căreia dezvoltă proiecte dedicate dansului contemporan, prin producție artistică, educație, formare profesională și dezvoltarea publicurilor. Practica sa artistică îmbină coregrafia, performance-ul și colaborarea interdisciplinară. În ultimul deceniu a creat și co-creat spectacole de dans contemporan prezentate în teatre, festivaluri și spații culturale din România și din străinătate. Printre creațiile sale coregrafice se numără The Story of Lost Stories, Je suis Giselle și Connecting Pleasures. Semnează coregrafia spectacolului Tender, în regia Beatricei Benedek, producție Schauspielhaus Graz (Austria).
În paralel cu activitatea artistică, a dezvoltat o experiență solidă în management cultural și coordonarea de proiecte. Prin Unfold Motion a inițiat și coordonat programe dedicate dezvoltării dansului contemporan, precum stagiunea de dans contemporan DINAM, Cadre și Forme și ChoreoCraft. Activitatea sa este orientată spre crearea de oportunități pentru artiști, facilitarea colaborărilor și schimburilor internaționale și extinderea accesului publicului la dansul contemporan.
Din 2019 este cadru didactic asociat în cadrul Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara, unde predă mișcare scenică. De asemenea, susține ateliere de mișcare pentru colectivul artistic al Teatrului German de Stat Timișoara și coordonează workshopuri dedicate copiilor, tinerilor, adulților și artiștilor profesioniști, în diverse contexte educaționale și culturale.
Este licențiată în Dance Studies (Choreography) la Middlesex University din Londra, deține un master în Management de Proiect la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) din București și este licențiată în Relații Internaționale și Studii Culturale Europene la Universitatea din București.
Parcursul său profesional include rezidențe artistice, colaborări internaționale și programe de formare desfășurate alături de artiști și organizații din Europa și din afara acesteia. În 2020 a primit Premiul pentru contribuția la dezvoltarea dansului contemporan în România, acordat de Centrul Național al Dansului București (CNDB), iar în 2022 și 2025 a fost distinsă cu Bursa de creație ENERGIE!, acordată de Centrul de Proiecte Timișoara.
Tony Tran
Tony Tran este un coregraf și curator care momentan activează atât în Oslo cât și în Geneva. Practica sa artistică explorează trauma transgenerațională, precum și perspective queer și decoloniale, privite atât din interiorul, cât și din exteriorul diasporei sud-est asiatice. Lucrările sale au fost prezentate în turnee în Europa, Asia de Est și de Sud-Est, precum și în America de Sud.
Tran a fost membru al comisiei pentru artele performative din cadrul unuia dintre principalele organisme de finanțare din Norvegia - The Audio and Visual Fund (2020-2024). De asemenea, a făcut parte din consiliul de administrație al Scenekunstbruket - The Norwegian Network for Performing Arts for Children and Young People și al Performance Arts Hub Norway, precum și din Consiliul Artistic al Dansens Hus Oslo.
În prezent, este membru al juriului pentru premiile naționale Hedda și membru în consiliul de administrație al Norwegian Dance Union - Norske Dansekunstnere, precum și al Davvi - Centre for Performing Arts in North Norway. Totodată, Tran a curatoriat programul de arte performative al festivalului muzical interdisciplinar Lyse Netter.
Este, de asemenea, fondatorul Programului Grands Crus, o fundație dedicată susținerii creației artiștilor performativi stabiliți în Vietnam.
Oana Mureșan
Coregraf, director artistic, fondatoarea Centrului Coregrafic OM
De la vârsta de 5 ani lucrează cu corpul și inteligența lui. Mai întâi, în calitate de gimnastă, fiind prima ei pasiune și studiu profesionist. Ulterior, se îndreaptă spre artele performative. A absolvit Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, cu specializare coregrafie, nivel licență, iar mai apoi programul de masterat în regie coregrafică.
Din 2016 până în prezent, semnează coregrafii pentru diverse spectacole și performance-uri de dans contemporan, individual sau de grup, desfășurate în spații convenționale, muzee sau galerii de artă. Colaborează ca dansator și coregraf cu diferite asociații și instituții destinate dansului și artei vizuale atât în România, cât și pe scena internațională.
În anul 2018, în cadrul Festivalului de Teatru FITIC, Constanța, câștigă premiul pentru cel mai bun coregraf cu spectacolul 𝐻𝑒𝑡𝑒𝑟𝑜𝑐𝑟𝑜𝑚𝑖𝑎 — spectacol ce marchează debutul ei în calitate de coregraf. În 2020, Centrul Național al Dansului București o premiază pentru contribuția adusă consolidării dansului contemporan în România.
În 2022, deschide OM Centru Coregrafic - centru independent coregrafic din Cluj-Napoca, dedicat dansului contemporan și cercetării coregrafice contemporane.
În 2024, inițiază festivalul de dans contemporan OM - Transilvania International Dance Festival, o primă ediție ce aduce în prim-plan dansul contemporan și interconectarea acestuia cu diverse forme de artă și culturi.
În paralel cu proiectele artistice, desfășoară în mod regulat cursuri și ateliere de dans contemporan pentru adulți și copii.
Szilard Gaspar
Szilard Gaspar este artist vizual, sculptor și lector universitar, originar din Satu Mare și activ la Cluj-Napoca. Practica sa artistică pornește din relația dintre corp, energie, forță și mișcare, influențată profund de experiența sa de fost boxer profesionist. În lucrările sale, energia produsă prin mișcare și gest fizic este transferată și descărcată în material sau în spațiu, transformând acțiunea într-o urmă vizibilă, într-o tensiune sau într-o formă. Sculptura, instalația și performance-ul devin astfel instrumente prin care explorează relația dintre control și impuls, disciplină și instinct, rezistență și vulnerabilitate. Pentru Gaspar, materialul nu este doar suport, ci participant la proces — locul în care energia acțiunii rămâne și continuă să existe. Activitatea sa artistică și pedagogică se dezvoltă în paralel, prin expoziții, proiecte și contexte academice din România și internaționale.
Lucrările sale au fost prezentate în expoziții și proiecte internaționale, iar practica sa a fost susținută prin burse și distincții, printre care Bursa Constantin Brâncuși și Bursa Derkovits Gyula. În 2025 a fost selectat pe lista scurtă a Esterházy Art Award.
Ioana Marchidan
Ioana Marchidan este performer si coregraf.
Din 2016 este PRESEDINTELE Asociatiei Dance Spot si director artistic la LINOTIP Centru Independent Coregrafic. A urmat Liceul de Coregrafie “Floria Capsali”. Cariera ca dansator profesionist a inceput-o la Opera Nationala Romana. Mai tarziu a devenit una dintre performeritele companiei de dans Gigi Caciuleanu Romanian Dance Company. Colaboratoare cu subsTANZ/Massimo Gerardi si Tangaj Collective.
Mai tarziu Ioana a inceput sa creeze coregrafiile proprii: “ 2 femei contemporane” , ”Reverse Discourse”(proiect care face parte din rezidenta E-MOTIONAL Residency at Forum Dança Lisbon)-spectacol selectat la bursa de spectacole Tanzmesse nrw 2022 si ACT Festival, Bilbao 2022,Stabat Mater (Premiu pentru“cel mai bun spectacol”; la Festivalul Undercloud, Ro),Humans/Bodies/Images, Are we humans or are we dancers( StudioM, Sf Gheroghe), We are all ok,Bodies on the line(CNDB), “Spatii originale/Gesturi legalizate” SAC @ MALMAISON( Ioana Marchidan si Simona Dabija), Waste si conferinta performativa TELEMACHUS. - Initiatoarea intalnirilor “CanCan cu MarchiDan”
A participat ca si performer in instalatii performative:“An Immaterial Retrospective of the Venice Biennale”, Venice Bienalle (Alexandra Pirici & Manuel Pelmus), “Bucuresti. Instalatie Umana” (Radu Alexandru Nica & Florin Fieroiu, “Retro walk decades to the sun”, MNAC (Simona Deaconescu & Ciprian Ciuclea), Isolation in a series of liminal states” SAC @ MALMAISON (Simona Deaconescu).
Proiect realizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca.
În parteneriat cu Meron Gallery.






